Românul care a păzit-o pe Angelina Jolie a murit într-un accident îngrozitor

Publicat: 08/04/2017, 13:32

Potrivit polițiștilor, Cătălin Dan Gemănar conducea un autoturism pe DN 22, dinspre municipiul Tulcea către Constanța, iar la o trecere la nivel cu calea ferată, aflată între localitățile Tariverde și Mihai Viteazu, mașina i-a fost lovită de un tren marfar care circula pe ruta Tulcea – Medgidia.

La locul accidentului s-au deplasat o autospecială de intervenție și un echipaj de descarcerare al pompierilor constănțeni, precum și ambulanțe, dar în urma impactului violent, care a distrus mașina aproape complet, șoferul a murit pe loc.

Trecerea la nivel cu calea ferată era semnalizată cu indicator, polițiștii constănțeni întocmind în acest caz un dosar de cercetare penală.

Cătălin Dan Gemănar era din localitatea constănțeană Cogealac, iar în momentul producerii accidentului conducea un autoturism care aparține Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).

El lucra ca director tehnic în cadrul LPF, iar în trecut a fost gardă de corp și a lucrat în SPP, avându-i în grijă, între alții, pe Angelina Jolie și Gino Iorgulescu.

Cătălin Dan Gemănar era din localitatea constănțeană Cogealac, iar în momentul producerii accidentului conducea un autoturism care aparține Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).

El lucra ca director tehnic în cadrul LPF, iar în trecut a fost gardă de corp și a lucrat în SPP, avându-i în grijă, între alții, pe Angelina Jolie și Gino Iorgulescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?